Bilantul evenimentului
Cocktail de networking sub semnul Tech
Numeroase personalități prezente pentru un cocktail de networking al CCI Franta Moldova sub semnul Tech
Cocktailul tradițional al CCI Franta Moldova, organizat în decorul convivial al restaurantului Sisters, a căpătat un caracter excepțional în acest an.
Acesta a fost o oportunitate de a reuni mai multe personalități în jurul membrilor și partenerilor Camerei, printre care Dumitru ALAIBA, Viceprim-ministru, Ministrul Economiei și Digitalizării, Victor PARLICOV, Ministrul Energiei, Carolina NOVAC, Secretar de stat la Ministerul Energiei, responsabilă de Decarbonizare, Promovarea Energiei Regenerabile și Eficiența Energetică, Excelența Sa Dominique WAAG, Ambasadoarea Franței în Republica Moldova și fostul ministru francez, Yves JEGO, Fondator al certificării „Origine France Garantie”, în prezent responsabil numit de Guvern pentru „Made in France”. Deasemenea Benoit MAYRAND și Christian LEMAÎTRE, consilieri ai Francezilor din străinătate care au sosit din România cu această ocazie alături de Elena PAP, Director Europa al Grupului Up, pentru a-l însoți pe Grégoire VIGROUX, Președinte al la French Tech Bucharest.
Prezența acestuia din urmă a marcat lansarea unei inițiative susținute de Președintele Republicii Franceze, Emmanuel MACRON, și de Președintele Republicii Moldova, Maia SANDU, si anume acea de structurare a unei comunități moldo-franceze de inovatori, investitori, asociații și parteneri care își vor uni forțele cu ambiția comună de a crea un ecosistem French Tech la Chișinău până în 2026. O sarcină încredințata lui Norman LEDOUX, Trezorier al CCI Franța Moldova care a profitat de eveniment pentru a lansa un apel către toți cei care ar dori să se implice în acest proiect.
Sectorul Tech este într-adevăr în plină expansiune în Republica Moldova. Acesta prezintă oportunități pentru aprofundarea relațiilor bilaterale franco-moldovenești, prioritate a serviciilor Statului Francez și a CCIFM.
Iar pentru a aprecia dinamismul actorilor locali din domeniul Tech, primele trei trofee ale French Tech Bucharest au fost oferite de catre Grégoire VIGROUX, Elena PAP și Yves JEGO, pentru Olga SURUGIU, CEO Orange Moldova (categoria Corporate), Boris ESANU, Venture Capital la Impact X Ventures (categoria Start-Up) și lui Dumitru ALAIBA, Viceprim-ministru, Ministrul Economiei și a Digitalizării (categoria instituţională).
O seară deosebită care i-a permis și Președintelui Camerei, Emmanuel SKOULIOS, să mulțumească autorităților moldovenești pentru interesul pe care l-au manifestat, prin prezența lor, pentru dezvoltarea prezenței investitorilor străini, și în special a investitorilor francezi în Republica Moldova. " Franța este printre primii investitori în această țară, dar putem face mult mai bine și lucrăm continuu în acest sens. Creșterea relațiilor noastre economice și comerciale este esențială, deoarece țara își demonstrează dorința de a integra rapid Uniunea Europeană", a indicat acesta înainte de a mulțumi Ambasadoarei Franței și serviciilor sale care sprijină, alături de Cameră, companiile franceze în dorința lor „de a-și dezvolta în continuare activitățile aici în Republica Moldova”
. Consultati aici albumul foto al serii.